Nestor Rateș (Ratesh)

 Nestor Rateș (Ratesh); născut Stessel Nathan; n. 7 aprilie 1933 , Moinești, Bacău, România – d. 31 octombrie 2024 , Rockville, Maryland, SUA

Fragment dintr-un interviu extras din textul apărut în "Realitatea Evreiască":

«Ani îndelungaţi, a fost pentru noi o voce. Numai o voce. Caldă, catifelată, sobră, uşor ironică. Acum, peste vreme, recunoscându-i glasul, dar şi privindu-i chipul, mi se pare firesc să preiau câte ceva din exprimarea cu care îl anunţa crainicul postului de radio "Europa Liberă" şi să mă grăbesc să dau legătura invitatului fonotecii noastre din Bucureşti. La microfon: Nestor Ratesh.

Avram Croitoru: - Moineşti, Bacău, Piatra Neamţ, Bucureşti, Tel Aviv, Washington, München, Praga reprezintă puncte pe harta vieţii dumneavoastră. Unde credeţi că ar trebui să punem principalele borne?

Nestor Ratesh: - Pretutindeni. Fiecare loc a adus ceva în plus în viaţa mea. Moineştiul reprezintă doar locul unde m-am născut...

- În ce an ?

- În 1933, aprilie, 7. De acolo am fost deportaţi la Bacău, unde a fost concentrată populaţia evreiască din judeţ, foarte probabil pentru a putea fi trimisă în lagărele naziste. Ni s-a dat răgaz o zi şi-o noapte şi apoi, în nişte care cu boi, în care îţi puneai avutul şi familia, am luat drumul Bacăului. Pentru familia mea, avutul era ca şi inexistent. Părinţii erau meseriaşi. Tata murise de tuberculoză pe când aveam doar şase luni şi aveam părinţi adoptivi.

-Şcoala aţi făcut-o la Bacău?

-Eram în clasa a doua primară când am fost evacuaţi, iar la Bacău am apucat să dau capacitatea. După reforma învăţământului am ales să urmez la Piatra Neamţ o şcoală tehnică şi apoi am lucrat ca tehnician un an pe un şantier de lângă Bucureşti, la Fundeni.

-Doar un an aţi lucrat pe şantier?

-Boala tatălui s-a ţinut scai de mine şi am cărat-o cinci ani. Nu e singura dată când ceva care părea la data respectivă o tragedie extraordinară mi-a schimbat foarte mult viziunea asupra vieţii. E totuşi o boală interesantă.

-Mi se pare cel puţin curios ceea ce spuneţi.

-Să mă explic. Era în anul 1952. Munceam îngrozitor pe şantier, zece ore pe zi, şi apoi mă duceam la Politehnică, unde urmam cursurile Facultăţii de Energetică. Locuiam la nişte rude în condiţii indescriptibile. Tuberculoza mi-a dat răgazul de a mă identifica, de a mă cunoaşte, de a mă judeca şi de a vedea ce pot face.

-Aţi fost internat?

-Mai întâi la Sanatoriul "Izvor" de la Sinaia, iar apoi, în timpul facultăţii, am stat la Preventoriul studenţesc din Bucureşti. După un an şi ceva de Politehnică, un doctor mi-a zis că nu sunt bun de şantier şi ar fi bine să mă gandesc la o altă meserie. Atunci, am decis să fac o schimbare totală şi am plecat de la Energetică la Filozofie-Jurnalistică, domeniu de care eram atras. Tot timpul facultăţii am stat la Preventoriu, in condiţii mai bune decat ceilalţi studenţi-căminişti şi am terminat ca şef de promoţie.”

Continuarea interviului în Revista Minimum din 2008. (sursa Arcanum).

În 2010 a fost desemnat cetăţean de onoare al municipiului Moineşti, moment înregistrat de Cristian Bocancea care poate fi vizionat pe Youtube: https://youtu.be/5Sxa1uiGB7w?si=vlI_T1B74spgeflW

foto Nestor Ratesh în Cimitirul Evreiesc din Moinești (arhiva Fundației Leolam)