Se afișează postările cu eticheta Genealogie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Genealogie. Afișați toate postările

vineri, 27 ianuarie 2023

Iosef Theiler

 





La capătul ploii, a stat ieri (22 ianuarie 2023) Cimitirul Filantropia şi la capătul unui drum tocmai din Moineşti la Bucureşti am găsit moineşteni pe care i-am vizitat după multă vreme.

Cu ajutorul lui Alin Adler, administrator, am reuşit să găsim mormintele familiei industriaşului Iosef Theiler şi ale fiilor Hermann şi Albert Theiler, unde am adus pietricele tocmai de la Moineşti. Ne-a emoționat mult întâlnirea cu această familie atât de impresionantă pentru oraşul nostru!
🕍 Am reuşit să vedem şi casa mortuară, cu superbe detalii de baroque târziu şi Art Deco, iar la intrarea în Cimitir am aflat şi că pavajul este făcut din lemn, un detaliu pe care nu îl mai găseşti prea mult în noul Bucureşti.
🙏 În Cimitir sunt şi morminte ale unor personalităţi evreieşti ca Rosenthal, Iosif Segel Sava sau Julius Baraş. Cu siguranţă, ne dorim să ne mai întoarcem pentru a cerceta mai mult, într-o zi cu vreme mai însorită!
Călătorii de serviciu: Mihaela Rusu și familia 😊
Fotografii și text: Bianca Pintilie

Mai multe fotografii pe pagina de Facebook a Fundației Leolam

miercuri, 4 ianuarie 2023

Iosef Zilberman

    Anul trecut în 2022, două surori Dalia și Rita au venit din Israel la Moinești să viziteze orașul unde sunt „rădăcinile” lor. Ele sunt nepoatele lui Iosef Zilberman, care este înmormântat în cimitirul evreiesc. 

    Dalia ne-a făcut un scurt istoric al familiei și ne-a permis să îl postăm alături de fotografii ale familiei. Dacă mai este de adăugat o rugăm să ne scrie la comentarii, pentru a completa postarea despre familia lor. Îi mulțumim și pentru fotografiile trimise pe care le vom posta cu speranța că vor fi și alții care vor vrea să contribuie la completarea unei părți importante a istoriei Moineștiului și anume viața evreiască, oamenii care au trăit în aceste locuri.


  
Iosef Zilberman s-a căsătorit cu Clara Bucșescu (al căruit tată era din Bucșești și îl chema Berl, i se spunea Berl procurorul) 



Ei au avut două fiice Dita și Luci. 






    După ce au rămas orfane, cele două fete au locuit în Moinești la o verișoară, iar apoi în timpul războiului au fost evacuate la Bacău. 

    La Bacău, Luci l-a cunoscut pe Avramel Wolfsohn cu care s-a căsătorit și au avut două fiice Dalia și Rita cele două surori care au venit la Moinești și care au aprins o lumânare pentru strămoșii lor.











 

duminică, 29 decembrie 2019

Moinester family

„Moinesters are descendents of Rabbi Menachem Mendel and Shprintze Shevach Moinester. Menachem Mendel's original  family name was Dermer. He came to Haifa in 1865 from Moinesti, Romania, and then moved to Jerusalem in 1868, where he became known as the Moineshter (Moinester) rabbi. Menachem Mendel and Shprintze had five sons and one daughter. Moshe Avraham was their first born.  
Moshe Avraham and Sarah were my great grandfather and great grandmother. 

Our family had a dedicated genealogist, Manny Hillman, who published a book describing the histories (with family trees) and interconnections in Israel and USA of Soffer, Moinester, and Hillman families. Manny's book ("My father was born in Graz", 2005, Graz 25C.pdf) describes these three families that merged in Jerusalem in the 19th century. Manny gives a very interesting account of their story. I attach a pdf version of Manny's book, which includes a family tree.  Manny's book has  biographies of Moshe Avraham and Sarah (and photos) and of Menahem Mendel and Shprintze.”

  






miercuri, 25 noiembrie 2015

"Ştibl"

L E O L A M - The Jewish Heritage Foundation - Moinesti: "Ştibl": "Undeva, cam la mijlocul cimitirului, se ridică o „ştibl” masivă, de piatră, semn al credinţei celor ce se odihnesc înăuntru,...
Pentru a citi articolul accesaţi linkul de mai sus.


 

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Angela Warnick Buchdahl



"Buchdahl was born in SeoulSouth Korea to a Japanese-born Korean Buddhist mother, Sulja Yi Warnick, and Frederick David Warnick, an American Ashkenazi Reform Jew, whose ancestors emigrated from Moineşti, Romania, and Russia to the United States.
Continue here."

Finding Your Roots | Yasir Qadhi, Rick Warren, Angela Buchdahl:

miercuri, 30 octombrie 2013

Bucshester Family Story



"The progenitors of the family were Avraham David BUCSHESTER who was born in Moinesti, Romania (See Map) in 1837. His wife was Henya DAVIDESCU who was born in Iasi, Romania (See Map). They had seven children; 4 sons; Moshe, Pesach Lev, Israel (Isadore), Zvi Yehuda and three daughters; Sarah Leah, Rachel and Shulamit."

Continuare pe site-ul


joi, 2 mai 2013

Din "Registru"

Trebuia să înceapă cineva să scrie.

Şi pentru că stau în Moineşti, m-am gândit să dau eu "startul" postărilor.

Acum transcriu în calculator "Registru de evidenţă a locuitorilor evrei din Moineşti" din anul 1949.
Când va fi gata îl veţi găsi pe blogul Leolam. 

Apar în registru multe meserii dintre care: comerciant, funcţionar, dogar, brutar, oier, dentist, cârciumar, fierar, tâmplar, tinichigiu, croitoreasă, şofer, lingereasă, rabin, opincar, farmacist, petrolist, doctor, cherestegiu, tipograf, lumânărar, comerciant brânzar.

Dar deja am scris cam multe, mai sunt, dar vă las să descoperiţi atunci registrul va fi gata de transcris.
A fost chiar şi un haham:Kleiman Şmil Wolf.

Şi pentru că tot am zis de haham, pictura lui Ştefan Luchian, realizată în 1909
"Hahamul din Moineşti".



sursa foto
Israel Schefler se pare că a fost model pentru acest tablou.

Ordinea meseriilor este aleatorie, cum le-am găsit în tabel.

Am un cuvânt care sau nu e scris bine sau nu l-am întâlnit eu până acum: helut, heluţ???, poate îmi spune cineva despre ce e vorba.  

Mihaela Rusu

Bine ati venit!

Cimitirul evreiesc din Moinesti, 2012.

Acest blog are scopul de a fi o baza de date cu diverse informatii de orice natura (poze, arhive scanate, documente, texte, carti de referinta) in ideea de a scrie o istorie a evreilor din Moinesti.

Va invit deci, sa cautati in memorie, arhive, date, istorii, poze despre ce a fost comunitatea evreiasca in Moinesti. Postati aici, sub forma de mesaje, toate informatiile...
Daca vreti, invitati si alte persoane sa participe, va rog in acest caz sa-mi transmiteti e-mailurile pentru a-i înscrie pe blog.

O parte din aceasta istorie este deja pe site-ul Fundatiei LEOLAM: www.leolam.org
Joséphine Kohlenberg
Paris, 2 mai 2013.